Legat de ce spuneai, ai dreptate cu privire la piedicile care pot aparea si le-ai identificat intr-un mod foarte realist. Peste toate, trebuie sa tinem cont de cateva cazuri care necesita practicarea marturisirii. Printre acestea, se remarca pacatul impotriva fratilor, care trebuie rezolvat cu fratii, nu doar cu Domnul, patimile sexuale care, deseeori, au o putere prea mare pentru a lupta singur si pacatele care au implicat practici oculte, vrajitorii etc. Pentru acestea, si nu numai, marturisirea este o mare binecuvantare.

Apoi, am remarcat in expresiile tale o retinere fata de oamenii carora le facem marturisirea. As completa doua lucruri:
- si noua ne fac altii marturisiri, asa ca totul trebuie sa inceapa cu noi in corectarea atitudinii si a maturitatii cu care trebuie primita o marturisire;
- nu este un principiu corect sa respingem ceva doar din cauza experientelor negative (chiar daca sunt prea multe…)

Oricum, stiu ca marturisirea se practica destul de putin (mult prea putin). Eu invat biserica pe care o pastoresc sa fim sinceri si transparenti unii fata de altii, la fel cum suntem fata de Domnul, in ciuda imperfectiunilor noastre, care deseori ranesc. Cat priveste persoana areia ii incurajez sa practice marturisirea, cred ca aceasta trebuie sa fie pastorul caruia ii pasa de oamenii din biserica. Daca nu-i pasa (ma refer la exemplele tale negative), ma intreb daca acel pastor pastoreste…

Cred in continuare ca o atitudine matura in biserica aduce zidire prin marturisire si nicidecum manipulare ulterioara.