Oamenii fug după senzațional. Dacă am lansa o invitație prin care am chema oamenii să participe la un serviciu de miracole, de lucruri
senzaționale, nu ar trebui să ne chinuim mult pentru a aduna un auditoriu semnificativ. Dacă facem o chemare la propovăduirea Evangheliei și la schimbarea vieții, te bucuri dacă aduni câțiva pierduți prin zonă.

De ce oare?

Răspunsul nu este greu de găsit. Oamenilor le place să trăiască intens evenimentele. Când te îndrăgostești, o asemenea trăire este atât de
intensă, încât unii sunt gata să devină imorali și neserioși acceptând să repete miracolul. Sentimentul de uimire satisface o căutare a omului
după ceva dincolo de rațiune, dincolo de cotidian. Normalul ne plictisește, așa că minunea poate să fie o refulare a hiperactivității noastre.

Nu sunt împotriva miracolelor dar nici nu vreau să le bagatelizez. Am vazut prea multe “vindecări” de cancer la oameni care au murit după 2 ani și prea multe vindecări de indigestie sau migrene. Minunile au un rol foarte precis în economia Evangheliei. Minunile întăresc Evanghelia, nu o substituie! Scopul și efectele minunilor nu trebuie să fie senzaționalul lor, ci să direcționeze atenția asupra Persoanei lui Isus.
Simon Magul, șarlatanul cetății, a știut să manipuleze slăbiciunea oamenilor și a vrut chiar să deturneze lucrarea autentică înspre propriul folos.

Simoni sunt și vor mai fi. Ei sunt lucrătorii a căror nume se aude mai tare în cetate decât a lui Isus. Ei se pun în evidență și cu siguranță acești slujitori nu au învățat ce înseamnă modestia. Renunțarea la populism, pentru ei înseamnă terminarea lucrării.