VIAŢA ESTE CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN TIMP CE AŞTEPTĂM SĂ VINĂ ADEVĂRATA VIAŢĂ…

După ce o să termin şcoala… După ce o sa am un serviciu bun… După ce o sa mă căsătoresc… După ce o să am o casă… După ce o să-mi achit maşina… După ce o să am copiii mari… După ce o să se căsătorească… După ce o să mă pensionez; un şir lung de vise şi de ţinte, de cele mai multe ori impuse de stilul societăţii în care trăim, a aşteptărilor oamenilor care, dacă suntem atenţi, nu au nimic în comun cu viaţa noastră spirituală.
Nu este rău să-ţi propui să realizezi lucruri mari şi frumoase. Nu este rău să ai aşteptări şi vise. Însă, este foarte periculos ca aceste vise să devină prioritatea existenţei, scoţându-L pe Dumnezeu din ecuaţie.
Ce este viaţa? Când începe ea?
I-am auzit pe mulţi exprimându-şi nemulţumirea în felul acesta: asta nu e viaţă… Dar, care e atunci viaţa?
Este un mod foarte înşelător de a privi lucrurile, care îi derutează pe majoritatea oamenilor, care le fură perspective bucuriei şi a mulţumirii, şi anume, viaţa este timpul în care îmi sunt împlinite aşteptările cele mai importante.
Niciodată nu vom avea destul ca să spunem că e destul, niciodată nu vom avea numai reuşite, niciodată nu vom fii suficient de liniştiţi, niciodată nu vom avea suficientă protecţie…
De fapt, VIAŢA ESTE CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN TIMP CE AŞTEPTĂM SĂ VINĂ ADEVĂRATA VIAŢĂ. Timpul se scurge şi atunci când noi spunem: trece şi asta şi apoi o să trăiesc cu adevărat… Este, poate, cea mai mare amăgire la care suntem supuşi.
Dincolo de toate acestea, cel mai mare pericol al zilelor noastre pentru creştini, îl văd a fi impregnarea minţii cu elemente de referinţă care nu au nimic în comun cu ceea ce contează cu adevărat. Şcoala, serviciul, casa, maşina etc etc, sunt amănunte atât de fără valoare în raport cu priorităţile pe care ni le sugerează Scriptura.
Cum ar suna această formulare pentru omul secolului al XXI-lea: după ce o sa citesc Biblia de 15 ori, după ce o să lucrez la convertirea tuturor de pe strada mea, după ce o să mă deprind să stau 2 ore zilnic în rugăciune, după ce o să conduc 2 grupe de părtăşie… Mă doare inima să realizez că sună ciudat chiar şi pentru oamenii care se numesc copii de Dumnezeu…
Cum ne măsurăm împlinirile? Modul în care o facem, exprimă foarte clar cine suntem, de fapt!